ISSN 2457 - 3973

Cine ar putea fi candidatul PSD la Primăria Piatra-Neamț

Conducerea PSD Neamț se pregătește să lanseze un sondaj pe baza căruia va fi stabilit candidatul la funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț.

În cadrul sondajului vor fi prezentate mai multe nume ale unor membri sau potențiali membri ai PSD.

Potrivit unor surse, unul dintre numele care ar putea apărea în sondaj este cel al directorului Comes S.A., Ioan Anton Măzărianu.

Acesta ar fi în preferințele conducerii organizației locale. Totuși, Măzărianu nu ar fi luat, deocamdată, o decizie clară dacă își dorește o candidatură la Primăria Piatra-Neamț. Funcția deținută și liniștea asigurată de aceasta l-ar fi determinat pe Măzărianu să facă un pas înapoi.

Un alt nume care ar urma să apară în sondaj este cel al președintelui PSD Piatra-Neamț, Florentina Moise. Asta cel puțin din 2 puncte de vedere: conduce organizația, deci trebuie să fie cunoscut potențialul electoral al președintelui și, de ce nu, să își dorească o candidatură la funcția de primar. Chiar și cu o înfrângere, dar cu un scor mult peste cele obținute de PSD în ultimii ani la Piatra-Neamț, Florentina Moise ar avea un cuvânt greu de spus pentru viitoarele alegeri parlamentare.

Florentina Moise, fost membru al UNPR, este (încă) director al Casei Corpului Didactic Neamț.

Adrian Niță, în dreptul căruia pot fi trecute mai multe înregimentări politice (PD, PDL, M10 și acum PSD) ar urma să fie și el sondat pentru o eventuală candidatură la funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț.

Trecut pe la Cancelaria prefectului Dana Soroceanu, și ajuns, în cele din urmă, la cabinetul șefului său de CJ (și partid), Ionel Arsene, Niță și-ar putea dori o candidatură și el pentru a emite mai târziu pretenții la Parlament.

Și pentru că tot am amintit-o pe Dana Soroceanu, și ea ar urma să fie pe lista (scurtă) a sondajului.

Fostă membră a PNL Neamț, fost director a CJAS Neamț (vă aduceți aminte de concediul medical record de un an și jumătate), fost candidat la Senat din partea liberalilor. Tot la ”fost”, aducem aminte de funcțiile de subprefect și prefect, ultimul sub mandatul PSD, în care Dana Soroceanu a adus mai mult deservicii partidului care a susținut-o.

Acum a revenit în funcția de secretar general al județului unde îl consiliază (juridic) pe șeful său, Ionel Arsene.

Șef care este singurul anunțat cu o candidatură certă: pentru un nou mandat de președinte al CJ Neamț!

Cât privește candidatul la Primăria Piatra-Neamț, ne putem aștepta și la o surpriză de la PSD. Altfel spus, ca nimeni dintre cei sondați să nu fie desemnat candidat iar din mâneca președintelui să apară numele ținut secret, și cunoscut doar de o mână de oameni.

Articolul anterior

Săpun, pastă și periuță de dinți pentru persoanele din Piatra-Neamț cu venituri mici

Articolul următor

Criza apei de la Roman – o nouă întâlnire pentru rezolvarea situației

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.