Atunci când intrăm în politică, fiecare dintre noi o face cu convingerea că, prin munca noastră, putem face bine pentru țară și popor.
O dată la 4 ani, venim în fața românilor și le cerem sprijinul pentru a obține funcții de demnitate publică.
Oamenii judecă ceea ce am realizat pentru țară, apoi ne acordă, sau nu, încrederea lor, desigur, prin votul de la urne.
Toți cei care suntem aici, astăzi, în clădirea Parlamentului, reprezentăm fiecare, speranțele a mii de români, împreună, reprezentăm speranța întregului popor.
În următorii patru ani, eu, în calitate de președinte al Camerei, dar și dumneavoastră, dragi colegi deputați, va trebui să facem cu precădere un lucru: să ne gândim ce își doresc, ce ar zice, cum ar judeca miile de cetățeni care ne-au votat pe fiecare dintre noi, fie din PSD, PNL, AUR, USR, SOS, UDMR, MINORITĂȚI sau POT.
Oare și-ar dori să ne vadă certându-ne sau aruncând jigniri, sau și-ar dori să muncim pentru a face legi bune pentru ei? Dacă ne vom răspunde la această întrebare, sunt convins că, împreună cu guvernul, cu Senatul, cu președintele țării, vom conduce România prin furtună către țărmuri liniștite și roditoare.
Avem în fața noastră o mare provocare. O sesiune parlamentară care va coincide în bună măsură cu campania electorală pentru funcția de președinte. Va trebui să fim echilibrați, să nu aducem lupta politică aici în parlament, să decidem cum vom vota în funcție de binele țării și interesul poporului, fără a ține cont de mize electorale efemere.
Foarte curând va trebui să decidem asupra bugetului României, și prin votul nostru vom hotărî calea țării noastre în acest an. Un alt proiect la fel de important este procesul de reorganizare administrativă a Statului Român. Știu că sunt orgolii, interese, temeri și supărări, dar România a suferit modificări demografice majore în ultimii 20 de ani și asta ne obligă să ne adaptăm noii realități.
Eu am încredere că putem, vrem și o vom face împreună.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Ciprian Constantin Şerban
Preşedinte Camera Deputaților