Consiliul Județean Neamț a declanșat o serie de verificări inopinate pe traseele de transport public din județ.
Decizia vine în urma numeroaselor sesizări primite de la cetățeni în ultimele zile.
Echipele de control verifică pe teren respectarea graficelor de circulație și capacitatea mijloacelor de transport.
De asemenea, inspectorii urmăresc dacă operatorii își respectă obligațiile asumate prin contractele de delegare.
Elevi lăsaţi în staţii
Problemele principale au apărut la cursele de dimineață.
Din cauza supraaglomerării, mulți navetiști nu au putut fi preluați din stații.
Printre cei afectați se numără numeroși elevi.
Aceștia nu au avut loc în mijloacele de transport pentru a ajunge la timp la cursurile școlare.
CJ Neamț a cerut firmelor de transport să suplimenteze capacitatea și să remedieze imediat deficiențele.
Verificările din teren vor continua în perioada următoare pentru a monitoriza respectarea cerințelor.
Daniel-Vasilică Harpa: „Situațiile în care elevii rămân în stații sunt inacceptabile”
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a transmis un avertisment ferm operatorilor de transport.
„Am dispus verificarea în teren a tuturor problemelor semnalate și am cerut operatorilor să intervină de urgență acolo unde au fost constatate deficiențe. Situațiile în care elevii rămân în stații și nu pot ajunge la școală sunt inacceptabile. Am solicitat măsuri concrete, astfel încât transportul public să se desfășoare în condiții normale. Vom continua controalele și vom urmări cu fermitate respectarea obligațiilor contractuale. Cetățenii trebuie să beneficieze de un transport public sigur, predictibil și eficient”, a transmis preşedintele CJ Neamţ, Daniel-Vasilică Harpa.
Autoritățile județene au precizat că vor aplica sancțiuni dacă firmele de transport nu își vor respecta angajamentele contractuale.








