ISSN 2457 - 3973

”Colorăm Orașul Împreună” – eveniment de 8 martie la Târgu Neamţ

În data de 8 martie 2021 în Parcul Central din Târgu Neamț va avea loc inaugurarea perdelei de umbrele ce marchează sfârșitul campaniei ”Colorăm Orașul Împreună”.

Susținătorii proiectului sunt persoane fizice dar și companii din orașul nostru iar sponsorul principal este un super market din oraş.

Sloganul campaniei este „Cine iubește, dăruiește!” iar beneficiarii sunt locuitorii orașului Târgu Neamț dar și toții cei care sunt în vizită sau în trecere prin oraș deoarece va fi un nou punct de atracție turistică.

Acest proiect a pornit din dorința de a aduce un pic de culoare orașului Târgu Neamț dar și pentru a ajuta beneficiarii din evidența noastră. Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț evaluează 46 de familii cu peste 150 de persoane nevoiașe din Târgu Neamț și comunele limitrofe.

“Fiind un ONG, am avut ideea unică de a transforma acest proiect și a-l duce atât în sfera socială cât și turistică. Prin urmare, în parteneriat cu Primăria Orașului Târgu Neamț am decis să fim al 5-lea oraș din România ce va avea o perdea de umbrele. Ceea ce va fi inedit în România este faptul că umbrelele vor fi personalizate cu numele donatorilor și sponsorilor noștri. Profitul obținut prin vânzarea umbrelelor va fi direcționat către cazurile sociale din evidența noastră. Toți cei care au cumpărat simbolic una sau mai multe umbrele au contribuit activ pentru ajutorarea familiilor nevoiașe și totodată la dezvoltarea turistică a orașului nostru. Prețul unei umbrele a fost de 50 de lei. Vă invităm, așadar, să fiți alături de noi pe data de 8 martie, la ora 14:00, pentru a sărbători împreună ziua femeii, în Parcul Central. De asemenea, am pregătit mici surprize pentru participanții la eveniment” Ioana Urzică, președinte al Asociației de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț.
Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț este un ONG înființat la data de 01.07.2020 și este o organizație umanitară, neguvernamentală, apolitică și non-profit, având ca misiune ridicarea nivelului de trai a persoanelor defavorizate și pune foarte mare accent pe educarea copiilor. Avem o campanie numită „o masă caldă” ce se desfășoară continuu (săptămânal mergem cu o masă caldă si alimente la persoanele aflate în dificultate). De asemenea avem încheiate un număr de 2 campanii „Fii înger de Crăciun” (campanie de strângere de fonduri, alimente, haine, jucării pentru Crăciun) și „Împreună creștem oameni” (rechizite pentru scoala primară din satul Țolici).

Proiectul Asociației de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț este realizat în parteneriat cu Primăria Orașului Târgu Neamț.

Articolul anterior

Angajări la Primăria Piatra-Neamț

Articolul următor

Un oraş şi 3 comune din Neamţ – în SCENARIUL ROŞU! Iată lista cu toate oraşele şi comunele! (sâmbătă – 6 martie)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *