NewsAllert :

  • 17 ianuarie 2021

ISSN 2457 - 3973

COMES S.A. investește în clubul de fotbal CF Ceahlăul Piatra-Neamț

Acționariatul societății COMES S.A. a decis să investească la clubul de fotbal FC Ceahlăul Piatra-Neamț, potrivit unei declarații de presă făcută de directorul general al societății, Anton Măzărianu.

”Am luat decizia să sprijin clubul de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț! Am fost dintotdeauna un prieten al curajului și competiției. Și am fost mereu un pasionat al sportului. Viața mea este dedicată muncii, dar îmi plac competiția și victoriile. Iar ca om de afaceri, simt că am datoria să îmi susțin comunitatea. Astfel, am decis să investesc în clubul de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț! Știu potențialul tinerilor sportivi din orașul nostru și pasiunea pietrenilor pentru sport. Suntem printre puținele municipii din țară care avem un stadion modern, cu toate dotările necesare și omologat pentru meciuri de fotbal internaționale, dar care astăzi e pustiu. Da, am avut o echipă mare în prima ligă de fotbal și vreau să pun umărul să ajungem din nou acolo! Voi sprijini echipa noastră ca să își regăsească gloria și performanțele care au consacrat-o. Îmi doresc ca în parteneriat cu administrația locală să construim un club modern și puternic. Un club deschis copiilor, juniorilor și tinerilor care vor să facă performanță, dar și cu jucători profesioniști care să ducă Ceahlăul Piatra-Neamț din nou în Liga I și chiar mai departe. Sportul ne bucură și ne unește. Este un formator de caractere și un ambasador extraordinar al orașului nostru. Îmi doresc să aud din nou crainicii de la televiziune vorbind despre „echipa de sub Pietricica” și să văd tribunele arhipline. Eu cred că merităm! Legendele se nasc prin muncă! Reconstruim împreună Ceahlăul Piatra-Neamț”, a declarat directorul general al COMES S.A., Anton Măzărianu.

În urmă cu o zi, Răzvan Cuc a anunțat, printr-o postare, că un investitor privat a luat decizia de a susține financiar echipa de fotbal FC Ceahlăul Piatra-Neamț.

Articolul anterior

Accident rutier în Neamț, cu 3 victime încarcerate

Articolul următor

Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-o fântână din Mărgineni

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *