Crește bilanțul inundațiilor din Neamț! Familie evacuată din calea torenților!

Crește bilanțul inundațiilor din județul Neamț odată cu ivirea zorilor. Potrivit raportului întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț în dimineața zilei de marți, cel puțin 91 de curți și grădini au fost inundate iar 2 persoane au fost evacuate din calea torenților.

Situația cea mai gravă s-a înregistrat în satul Crăiești – comuna Bozieni acolo unde 2 persoane au fost evacuate din locuință chiar de primarul Doinel Grumăzescu, din cauza torenților care au inundat casa. În această localitate, 2 case au fost afectate de inundații.

Viiturile produse au inundat și 80 de curți din satul Solca – Oniceni, 7 curți din satul Ion Creangă și 4 curți din satul Crăiești – comuna Bozieni.

La Oniceni, Ion Creangă și Bozieni, comitetele locale pentru situații de urgență au acționat cu buldoexcavatoare pentru decolmatarea șanțurilor și podețelor.

Din acumularea Topoliceni a început deversarea apei cu un debit de până la 20 metri cubi pe secundă iar la acumularea Tașca se deversează cu până la 10 metri cubi pe secundă.

În județul Neamț, potrivit ISU Neamț, la ora 06.00 nu erau semnalate avarii la rețelele de alimentare cu energie electrică.

Județul Neamț este începând de luni sub avertizări meteo despre care puteți citi aici

Articolul Anterior

Zeci de gospodării din Neamț, afectate de inundații

Articolul Următor

Încep deversări masive la barajul de la Reconstrucția – Piatra Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite