Dosarul “Droguri pentru VIP-uri din Piatra-Neamț”: au fost reținute 10 persoane!
Situație inedită la Bicaz unde PLUS a reușit să își desemneze prin vot viceprimar deși are doar 2 consilieri în CL.
Și mai ciudat este faptul că PNL Bicaz, deși are 6 consilieri – cei mai mulți consilieri dintre toate partidele – nu a avut nici o nominalizare.
Iar ca cercul ciudățeniilor să se închidă, se pare că toți consilierii PSD l-au susținut prin vot pe Răzvan Surdu (PLUS) pentru a fi ales viceprimar.
Radiografia ședinței CL Bicaz a fost făcută chiar de primarul Nicolae Sălăgean care a declarat: ”În această ședință a fost validat mandatul de consilier local al dlui Daniel Bulai, care a și depus jurământul. Tot în ședința de ieri, cei 15 consilieri locali au desemnat viceprimarul orașului prin vot secret. A fost făcută o singură propunere în persoana dlui Răzvan Surdu (reprezentant al Partidului USR-PLUS) de către domnul consilier Bogdan Filiuță. Grupul consilierilor PSD și-a exprimat sprijinul pentru această propunere, în timp ce, cei 6 consilieri PNL, nu au făcut nicio nominalizare. Prin vot, cu 9 voturi pentru și 6 voturi anulate, dl Răzvan Surdu a fost ales astfel viceprimar al orașului Bicaz pentru următorii patru ani”.
Prespuneri asupra modului în care s-a votat există pe baza declarațiilor primarului care spune că PSD l-a susținut pe Răzvan Surdu pentru funcția de viceprimar. Prin excludere, PNL – care nu a făcut nici nominalizare – pare că a anulat cele 6 voturi din motive asupra cărora vom reveni.