Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Şoferul care a produs accidentul rutier, marţi seara, pe strada Mărăşeşti din oraşul Târgu-Neamţ era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fugit de la faţa locului, fiind prins ulterior de poliţişti.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că accidentul s-a produs între un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Agapia și un autoturism condus un bărbat, de 39 de ani, din Târgu-Neamț, care circulau în același sens. În urma impactului ultimul autoturism ar fi fost proiectat în peretele unui imobil, rezultând vătămarea conducătorului auto, de 39 de ani. După producerea evenimentului, tânărul de 22 de ani, ar fi părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție, acesta fiind depistat de polițiști la scurt timp. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de părăsire a locului accidentului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.









