Promovare consistentă a judeţului Neamţ la Târgul Naţional de Turism al României 2026
Primarul comunei Gârcina, Gavril Gontaru, a anunţat, joi, că a luat o decizie de suflet. Renunţă la „Sărbătoarea fânului din Ţara Gârcinei” şi toţi banii destinaţi acestui eveniment vor fi donaţi sinistraţilor din Borca şi Farcaşa.
„În aceste zile grele pentru județul nostru, gândurile mele se îndreaptă spre oamenii din Farcașa și Borca, care se confruntă cu urmările dramatice ale inundațiilor. Cu convingerea că facem ceea ce este corect, am decis anularea evenimentului „Sărbătoarea fânului în Țarna Gârcinei” (Fân Fest), programat pentru data de 16 august. Nu este un moment pentru petrecere, ci pentru sprijin, pentru solidaritate, pentru a ne arăta omenia. Împreună cu Consiliul Local, am hotărât ca întreaga sumă alocată acestui eveniment – 20.000 lei – să fie direcționată către comunitățile afectate din Farcașa și Borca. Cred că, înainte de toate, trebuie să rămânem oameni. Și să fim alături unii de ceilalți, mai ales atunci când viața devine grea. Vom avea timp să ne revedem și să ne bucurăm împreună, în alte contexte, dar acum prioritatea noastră este să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie de ea cu adevărat. Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru solidaritatea pe care o arătați zi de zi. Gârcina a demonstrat mereu că este o comunitate cu suflet mare – și sunt mândru să fiu primarul acestei comune”, a transmis primarul comunei Gârcina, Gavril Gontaru.
Edilul a fost prezent, în aceste zile, alături de voluntari din comună, în zonele inundate, pentru a-i ajuta pe sinistraţi cu apă, alimente şi la curăţarea gospodăriilor de nămol.








