Deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ): Victoria în dosarul Roşia Montană dezvăluie adevăraţii duşmani ai României!

Victoria în dosarul Roșia Montană dezvăluie adevărații dușmani ai României și românilor.
Au fost, până acum, nu mai puțin de trei avertismente distincte care arătau că România ar putea fi obligată la plata a miliarde de dolari, adresate de echipa de avocați miniștrilor Finanțelor din mandatele Cioloș, Orban și Cîțu.
Prim Ministrul Marcel Ciolacu și-a făcut cu onestitate datoria! Nu a dezvăluit nimic nou! Doar a expus clar, public, riscul uriaș al unei sentințe nefavorabile României în dosarul Roșia Montană. Orice înalt demnitar responsabil avea datoria morală față de țara sa să facă acest lucru!
Foștii premieri iresponsabili – Cioloș, Orban și Cîțu – au ingnorat cu bună știință toate avertismentele aducând România în pragul unei catastrofe financiare.
Prin reproșurile aduse Prim Ministrului Marcel Ciolacu, după verdictul în favoarea României, toată aripa de dreapta reprezentată de cei trei foști premieri, continuă dezinformarea, într-o încercare disperată de a-și ascunde vinovăția.
Domnilor, faptele vorbesc! Din cauza delăsării ori a inconștienței guvernelor de dreapta, conduse de domniile voastre, România a plătit și continuă să plătească din greu: a plătit, din dispoziția fostului premier Orban, sute de milioane de euro fraților Micula, a plătit alte sute de milioane de euro pentru vaccinuri inutile și riscă să plătească alte sute de milioane în urma procesului cu Pfizer, urmează alte zeci de milioane pentru ajutor de stat acordat Blue Air și respins de Comisia Europeană! Acestea sunt fapte care au dăunat României și românilor!
Ciprian Şerban, lider grupul PSD din Camera Deputaţilor

Articolul Anterior

Florentina Luca-Moise a demisionat din fruntea ISJ Neamț! „Plec ținând fruntea sus!”

Articolul Următor

Stadiul şi programul lucrărilor pe coridorul de mobilitate Traian – Decebal din Piatra-Neamţ (11 – 15 martie)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite