ISSN 2457 - 3973

Deputatul Cozmanciuc: Bugetul majorat de Guvern pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie.

Guvernul condus de prim-ministrul Florin Cîțu a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care a majorat bugetul pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, a anunţat deputatul PNL Neamţ Mugur Cozmanciuc.
Parlamentarul a explicat că bugetul maxim al schemei de ajutor de stat instituită prin HG 807/2014 privind stimularea investițiilor cu impact major în economie a fost majorat la 6,38 miliarde lei, față de 4,07 miliarde lei, în prezent.
“Guvernul prelungește valabilitatea schemei de ajutor de stat până la finalul lui 2023. Totodată, Guvernul a introdus și sectorul construcțiilor în rândul beneficiarilor eligibili ai schemei de ajutor, cu obiectivul de a facilita accesul la finanțate pentru un număr cât mai mare de beneficiari. Pentru bugetul rămas de 1,01 miliarde lei (după cele 81 de acorduri pentru finanțare emise până la sfârșitul lui 2020), sunt deja depuse 27 de cereri de acord pentru finanțare, în valoare totală de 684,86 milioane lei”, a declarat deputatul PNL Neamţ Mugur Cozmanciuc.
Parlamentarul nemţean a subliniat că prioritățile Guvernului condus de PNL sunt susținerea mediului de afaceri și stimularea investițiilor private, dezvoltarea regională și crearea de noi locuri de muncă.

Articolul anterior

Liberalii nemțeni au decis să-l susțină pe Florin Cîțu pentru președinția PNL

Articolul următor

Ce a pățit un șofer din Piatra-Neamț, prins de polițiști circulând cu 165 km/oră în localitate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *