Deputatul Ioan Munteanu i-a transmis un mesaj devastator preşedintelui PMP Neamţ!

Deputatul Ioan Munteanu, directorul de campanie al PSD Neamţ, a transmis, vineri, un mesaj către liderul filialei PMP Neamţ, Laurenţiu Dulamă.

Parlamentarul a făcut o analiză pe rezultatele care se preconizează la alegerile parlamentare din judeţul Neamţ.

Astfel, Ioan Munteanu crede că cele 8 mandate de deputat se vor împărţi între PSD şi PNL, şi, cu şansă un mandat ar putea fi luat şi de ALDE.

”Din analiza noastră este posibil ca un mandat să meargă la ALDE, dacă nu, vor fi toate 3 la PNL. Avem un barometru făcut de Bucureşti la Neamţ din care rezultă că ALDE ar avea şanse la un mandat. PMP nu are şanse”, a declarat deputatul Ioan Munteanu.

Astfel, parlamentarul certifică faptul că PSD Neamţ nu poate obţine mai mult de 5 mandate în judeţul Neamţ, fiind astfel o analiză realistă pe care o face PSD.

Indirect, mesajul lui Ioan Munteanu este că PMP Neamţ nu va avea niciun parlamentar, prima poziţie pe lista la Camera Deputaţiilor fiind ocupată de liderul filialei, Laurențiu Dulamă.

În ceea ce priveşte cele 3 mandate la Senat, câte un mandat de senator va fi atribuit PSD şi PNL iar al treilea mandat de senator va ajunge la partidul care obţine numărul cel mai mare de voturi dintre cele două formațiuni politice.

Ioan Munteanu sustine insa ca PSD Neamt va lua 2 mandate de senator.

Articolul Anterior

SMURD Neamț – 528 de misiuni în luna octombrie!

Articolul Următor

Luni se opreşte apa în aproape tot municipiul Piatra Neamț! Măsura se ia şi în 3 comune!

One Comment

  • cand ajunge agronomul cu stiuletele, mare om politic de provincie i se pare ca le stie pe toate.nu are decat sa se limiteze la cloaca lui si sa lase pe ceilalti in pace.dupa cat de hotarat este nici nu mai e nevoie de alegeri.sa negocieze psd -ul cu pnl-ul adica ciorba usl si sa faca economii la buget.nu a invatat nimic din lectia sua si acolo romanasii nostri erau cei mai destepti.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite