17 ianuarie 2025

ISSN 2457 - 3973

Deputatul Iulian Bulai (preşedinte USR Neamţ): „Celor care au li se va da, celor care n-au li se va lua – spunea un ministru PNL!”

Celor care au li se va (mai) da, celor care n-au li se va lua. Așa zicea, cândva, un alt ministru liberal al Culturii, Daniel Barbu.
Editurile și librăriile tocmai au fost lovite de o uriașă amendă din partea Consiliului Concurenței – fiindcă au încercat să protejeze drepturile autorilor de carte în fața unei strategii de fentat costuri din partea unei „biblioteci speciale” pentru anumiți angajați.
O industrie deja cocoșată de pretențiile Statului mai primește o lovitură, iar accesul la carte riscă să fie încă și mai complicat.
Iar treaba e așa: asta se întâmplă din cauză că, în ciuda apelurilor repetate, nici în acest moment, ministrul PNL al Culturii nu s-a gândit să facă ceva pentru închiderea diverselor portițe de sărăcit scriitorii și traducătorii – mici afaceri pentru băieți deștepți.
Iar dacă tot se dă PNL mare susținător al cărții și lecturii, dna ministru Turcan ar trebui și să se agite, eficient, pentru respectarea legii în privința achizițiilor de carte pentru bibliotecile publice. Printre altele, dacă ar fi făcut deja asta, n-ar fi putut unii să facă afaceri pe seama sărăciei din acele biblioteci.
Cine știe, poate după ce apare – dacă apare vreodată – cartea lui Nicolae Ciucă, o să vrea ministrul PNL al Culturii să se asigure că e disponibilă în toate bibliotecile de la orașe și sate.
Deputat Iulian Bulai, preşedinte USR Neamţ

Articolul anterior

De la A la Z: totul despre anvelopele de vară și utilitatea lor

Articolul următor

Întrerupere temporară furnizare apă în comuna Răuceşti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *