Deputatul Mugur Cozmanciuc anunţă acces gratuit al copiilor pe terenurile de sport ale şcolilor

Deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ) a anunţat, astăzi, acces gratuit al copiilor pe terenurile de sport ale şcolilor, în urma promulgării de către preşedintele României, Klaus Iohannis, a Legii educaţiei fizice şi sportului.
„Este o lege importantă, iar votul meu a fost pentru adoptare. Astfel că este permis accesul gratuit, la curțile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ care fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, tuturor copiilor, precum și tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional”, a precizat parlamentarul nemţean.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toate unitățile de învățământ vor introduce în regulamentele actuale de funcționare prevederi legate de acces și de modul de utilizare al curților și terenurilor de sport.

Articolul Anterior

Doi poliţişti de la serviciul rutier, răniţi într-un accident la Săvineşti

Articolul Următor

Expoziţie la Teatrul Tineretului cu fotografii și afise ale spectacolelor în care a jucat regretatul Mitică Popescu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite