Protejăm monumentele istorice, pentru că fac parte din identitatea noastră” – a declarat, miercuri, deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ).
Parlamentarul a precizat că a votat pentru adoptarea legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
„Proiectul vizează eficientizarea procesului de protejare a monumentelor istorice prin introducerea posibilităţii de notificare publică a deciziilor de clasare de urgenţă. De asemenea, este propusă o extindere a surselor de finanţare pentru Institutul Naţional al Patrimoniului pentru a diversifica portofoliul de investiții ce se pot realiza”, a precizat deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ).