Deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ): „Se fac investiţii în Autostrada Moldovei!”

„Se fac investiții în Autostrada Moldovei!”, a anunţat, vineri, deputatul Mugur Cozmanciuc.
Declaraţia parlamentarului nemţean vine în contextul în care a fost aprobat contractul de finanțare în valoare de 600 milioane euro între România şi Banca Europeană de Investiții, pentru construcția Autostrăzii A7.
„Proiectul va fi finalizat în anul 2025! Autostrada A7 între Ploiești și Pașcani va avea o lungime de 319 km, și va avea două benzi de circulație pe fiecare sens”, a transmis parlamentarul nemţean.
Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în 4 secțiuni, respectiv:
1. Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 63,25 km;
2. Buzău – Focşani, cu o lungime de 82,44 km;
3. Focşani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km;
4. Bacău Paşcani, cu o lungime de 77,39 km.
„Am susținut și voi susține și pe viitor că sunt vitale investițiile în infrastructura rutieră din regiunea Moldovei. Sunt încrezător că aceste proiecte importante, deja demarate, vor fi finalizate în termenele asumate”, a mai spus deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ).

Articolul Anterior

Întrerupere temporară furnizare apă în zonele Huci, Moara Veche şi Fundoaia din comuna Ruginoasa

Articolul Următor

O femeie din Neamţ a fost jefuită de 30.000 lei de băiatul pe care îl avea în gazdă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite