Deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ) a transmis, joi, vești bune pentru nemțeni, despre drumul expres Piatra-Neamț – Bacău.
Guvernul a aprobat hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenţi acestui obiectiv.
„Finanțarea necesară pentru realizarea acestui obiectiv de investiții este de 9,139 miliarde lei și se asigură din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Drumul expres va avea 51 km și va tranzita localitățile localitățile Costișa, Rediu, Borlești, Podoleni, Zănești, Roznov, Săvineşti, Dumbrava Roşie, Cândeşti și municipiul Piatra Neamț, din județul Neamț, precum și Săucești, Berești – Bistrița, Ițești, Racova și Blăgești din județul Bacău. Punctul de început al drumului expres este prevăzut la km 8+400 a1 autostrăzii Bacău – Paşcani, la aproximativ 6 km față de nodul rutier al Variantei de Ocolire Bacău cu drumul de legătură al variantei, Dh2- DN 15″, a subliniat deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ).
Durata de execuție a drumului expres Piatra-Neamţ – Bacău este de 48 luni.