Deputatul Oana Bulai (PSD Neamț): „La mulți ani, femei uimitoare!”

La mulți ani, femei uimitoare! – este mesajul public pe care l-a transmis, vineri, cu prilejul zilei de 8 Martie, deputatul Oana Bulai (PSD Neamț).

Ea le-a încurajat și pe femeile social-democrate din Neamț, la petrecerea organizată de conducerea filialei, să zâmbească și să rămână la fel de bune și puternice.

„Mă bucur că am avut prilejul ca această sărbătoare minunată să o petrec alături de sute de femei încântătoare, de echipa PSD Neamț și de viitorul președinte al Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, și de viitorul primar al Romanului, Lucian Micu. Am fost extrem de încântată de prezența celor două invitate remarcabile, Lidia Fecioru și Eniko Georgescu, care au adăugat o strălucire specială încă de la început, reușind să facă întâlnirea noastră și mai dedeosebită, a transmis Oana Bulai.

Parlamentarul romașcan a subliniat că anul acesta va fi plin de provocări, dar că, prin unitate și solidaritate, vor fi depășite toate oobstacolele.

„Sunt mândră să spun că femeile din Echipa PSD Roman și din PSD Neamț sunt și vor fi întotdeauna un pilon puternic în orice victorie pe care o vom obține împreună pentru binele nemțenilor și al romașcanilor. Porțile echipei noastre sunt mereu deschise pentru femei și ne dorim să fie cât mai multe implicate în viața comunității locale”, a declarat deputatul Oana Bulai (PSD Neamț).

Articolul Anterior

Întrerupere temporară furnizare apă pe strada Bistriţei din comuna Săvineşti

Articolul Următor

PNL Neamț a renunţat la candidatura lui Ion Rotaru pentru un nou mandat în comuna Alexandru cel Bun

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite