Ministrul Şerban: Contract de supervizare pentru cel mai dificil lot din A8
Microbuzele de călători vor dispărea complet, începând cu 6 septembrie 2022, din municipiul Piatra-Neamţ.
Societatea Troleibuzul S.A. va avea exclusivitate pe transportul public în comun urmare a faptului că este beneficiară unui proiect cu fonduri europene de achiziţionare a autobuzelor electrice şi a staţiilor de încărcare.
Prin proiect s-a solicitat ca operator unic să rămână Troleibuzul, astfel că, din 6 septembrie 2022, timp de şase ani, doar această societate va efectua transport public de călători în Piatra-Neamţ.
„Suntem pregătiţi să facem transport pe toată raza municipiului Piatra-Neamţ. Staţiile de încărcare pentru autobuzele electrice sunt pe drum, sper ca într-o lună de zile să apară. Autobuzele electrice vor ajunge până în luna decembrie 2022. Este vorba de 21 autobuze electrice care sunt achiziţionate prin fonduri europene. Aşteptăm şi de la călători idei de îmbunătăţire a transportului de călători. Noi avem 44 autobuze din care 6 vor rămâne ca rezerve în caz că apar probleme în trafic”, a declarat directorul general al SC Troleibuzul S.A., Cristian Sauciuc.
Acesta a adăugat că staţiile existente în acest moment, în care soseau microbuzele, nu vor fi desfiinţate, urmând ca autobuzele să ajungă peste tot cu o singură excepţie.
„În Precista nu se mai intră printre blocuri, ci doar pe variantă şi pe b-dul Decebal. În rest vor rămâne toate staţiile existente. De marţi, în funcţie de cum putem intra – am făcut deja probe – vom propune sensuri unice către Comisia Europeană. O lună vedem ce curse vor rămâne ca interval orar, în funcţie de solicitări”, a mai spus directorul Sauciuc.

Intervalul de sosire a autobuzelor în staţii va fi de circa 8 minute, urmând ca orarul să fie afişat pe staţiile inteligente amplasate în oraş.
Preţul la bilet se păstrează deocamdată – a mai spus directorul Troleibuzul – deşi preţul motorinei a crescut vertiginos în ultima perioadă.
Alte 20 autobuze electrice vor fi achiziţionate de Consiliul Judeţean Neamţ, tot cu fonduri europene, urmând să asigure transportul din zona limitrofă a ADI URBTRANS (Piatra-Neamţ, Gârcina, Alexandru cel Bun, Săvineşti şi Roznov).
Şi comuna Dumbrava Roşie urmează să intre în ADI URBTRANS după ce Consiliul Local a aprobat acest lucru.








