Un tânăr din Brusturi a accidentat mortal un bătrân şi a fugit de la faţa locului
Doi nemţeni au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, miercuri (9 octombrie), în localitatea Drăgăneşti.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.
La faţa locului au intervenit poliţişti, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă, pompierii Detaşamentului Târgu Neamţ cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD.
„Două persoane din același autoturism, conducătorul auto și pasagerul acestuia (un bărbat de 64 ani și o femeie de 70 ani), au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, ulterior fiind transportați de către echipajele SMURD și SAJ la spital. De asemenea, au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și a fost curățat carosabilul de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sergentul major Clarisa Jinga.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 70 de ani, conducea un autoturism, ar fi pătruns pe interzis, pe strada Rozelor, din localitatea Brusturi, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.