ISSN 2457 - 3973

Doi tineri din Roman, morți în accidentul de la Girov

Cei doi tineri care au murit, miercuri, în accidentul produs în localitatea Girov, erau din Roman și se întorceau acasă. La volan se afla un băiat de 19 ani iar în dreapta era prietenul său în vârstă de 20 de ani. Impactul cu autoremorca tirului a fost nimicitoare. Mașina a intrat în plin iar partea de sus a fost zdrobită complet. Echipajele SMURD nu au mai putut face decât să constate decesul.
Polițiștii nemțeni au emis un comunicat de presă în care explică faptul că autoturismul se afla pe drumul național, deci cel cu prioritate.
”Astăzi, în jurul orei, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că în intersecția DN15D cu DJ 156A a avut loc un accident rutier soldat cu decesul a două persoane. Imediat la fața locului s-a deplasat echipa operativă, care, din primele cercetări, a stabilit că în timp ce un bărbat de 49 de ani, din Suceava conducea un autotren pe DJ 156 A, dinspre Roznov sper Girov, la intersecția cu DN15D a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe DN 15D, din direcția Piatra Neamț-Roman. În urma impactului, conducătorul autoturismului, un tânăr de 19 ani și pasagerul din acest autoturism, un tânăr de 20 de ani, ambii din Roman au decedat. Conducătorul autotrenului a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată în comunicatul Poliției Neamț.
Nu este primul accident grav care se produce în această intersecție și în ciuda lucrărilor care au fost efectuate în zonă, tragediile continuă să se producă. Una dintre cauze este viteza mare cu care se circulă în special pe drumul județean care vine dinspre Roznov. Din acest motiv, șoferii neatenți și cu viteză excesivă ajung în intersecția cu drumul național fără să mai poată frâna în timp util.

Articolul anterior

Municipiul Roman a rămas fără apă din cauza unei avarii! ISU distribuie apă către populație!

Articolul următor

Autorul dublei crime de la Războieni, reținut de procurori! Polițistul care l-a prins, declarat eroul zilei!

Un comentariu

  • Tragedie mare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *