16 ianuarie 2025

ISSN 2457 - 3973

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 15, în Neamţ

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs, joi seara (5 decembrie), pe DN 15, în localitatea Grințieș.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârsta de 31 de ani, din Poiana Teiului, conducea un ansamblu auto pe DN 15, având direcția de deplasare Poiana Teiului- sat Bradu, ar fi efectuat o manevră de depășire pe marcaj continuu a unei autoutilitarei, care ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare, intrând în coliziune cu aceasta. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a doi pasageri, cu vârste de 25, respectiv 43 ani, din autoutilitară”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Victimele au fost transportate la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul anterior

Mesajul deputatului Ciprian Şerban cu prilejul Sfântului Nicolae

Articolul următor

Întrerupere temporară furnizare apă pe strada Subpodiş, sat Lunca, comuna Vânători-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *