• 27 septembrie 2020

ISSN 2457 - 3973

Dragoş Chitic: ”Zona pietonală din faţa Parcului Central, accesibilă pietrenilor şi în prima jumatate a lunii septembrie”

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a anunțat, miercuri, că a decis să extindă perioada în care strada din fața Parcului Central, între Teatrul Tineretului și sensul giratoriu de la Grand Hotel Ceahlău, să fie transformată într-o zonă exclusiv pietonală.

„Am decis să prelungim perioada în care zona din fața Parcului Central  să fie una dedicată exclusiv pietonilor, pentru a constitui un loc de promenadă, de mișcare în aer liber, de plimbare cu bicicleta pentru copii și adulți, de practicare a sportului sau a jocurilor pentru copii. Iniţiativa noastră ca, în lunile iulie şi august, zona respectivă să fie una exclusiv pietonala în weekend-uri, s-a bucurat de un real succes şi a avut foarte multe reacţii pozitive din partea pietrenilor. Acesta este motivul pentru care am decis să extindem perioada şi în prima jumatate a lunii septembrie, mai ales că se pare că şi vremea va ţine cu noi şi vom avea parte de o toamnă frumoasă, cel puţin în debutul ei. Am inițiat și o consultare publică pe această temă şi opiniile exprimate sunt clar în favoarea extinderii perioadei. Am luat, astfel, decizia  să extindem perioada în care strada din fața parcului să  fie exclusiv pietonală cu două week-end-uri în luna septembrie. Aşa cum am dovedit pe durata mandatului meu, dialogul cu pietrenii este o prioritate pentru mine. Mă interesează opinia pietrenilor şi am acţionat şi voi acţiona punând pe primul loc ceea ce îşi doresc pietrenii”, a declarat primarul Dragos Chitic.

Cât priveşte iniţiativa de a transforma zona într-una exclusiv pietonală la sfârşit de săptămână, Piatra-Neamţ s-a alăturat astfel altor mari orașe europene în care sunt intițiative de acest gen, care asigură publicului zone exclusiv pietonale pentru plimbări, sport și mișcare în aer liber. Circulația rutieră pe acest tronson stradal a fost oprită începând de vineri seara, până duminică noaptea. A fost o măsură prin care s-a dorit încurajarea mișcării în aer liber, practicarea diverselor sporturi de către copii și adulți, precum și jocuri pentru copii, într-un spațiu fără mașini, dar, în acelaşi timp, decizia a avut şi rol de protejare a mediului înconjurător, prin reducerea poluării generată de emisiile de dioxid de carbon ale autovehiculelor, încurajându-ne să renunțăm în weekend la folosirea mașinilor personale.

Rămâne, de asemenea, în vigoare invitația adresată către cluburile și asociațiile locale, care derulează activități care se pretează acestei zone pietonale, să inițieze evenimente sau întreceri sportive care să se desfășoare în această zonă, cu respectarea reglementărilor privind protecția sanitară a populației.

O altă veste bună pentru pietreni este legată de programul de funcţionare al Ştrandului Municipal. Edilul municipiului Piatra Neamţ a mai precizat că a fost prelungită perioada de funcţionare a bazinelor şi a zonei de plajă din Ştrandul Municipal atât cât vremea va permite.

Articolul anterior

Bărbat scos mort din râul Bistrița, în Piatra-Neamț

Articolul următor

Mugur Cozmanciuc: Județul Neamț va avea autostradă! Guvernul PNL a făcut un nou pas pentru realizarea acestui proiect important!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *