ISSN 2457 - 3973

E.ON oprește gazul metan, joi, în mai multe zone din Piatra Neamț și Tîrgu Neamț

Joi, 15 decembrie a.c., în vederea executării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată:

  • începând cu ora 13.00 pentru consumatorii oraşul Tg. Neamţ de pe străzile: Ştefan cel Mare, 1 Decembrie 1918, Cetăţii, Fundătura Văii, Luncii, Plopului şi Fundătura Plăieşu;
  • începând cu ora 11,00 pentru consumatorii din oraşul Piatra Neamţ de pe străzile: Petru Rareş, Obor, Nicu Albu, Dacia, Dimitrie Ernici, Morii, Crizantemei, Vasile Conta, Bujorului şi Ape minerale

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17.00.

Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a ace-stora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON la unul dintre numerele de telefon:

  • 800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Departament Comunicare Corporatistă

E.ON România

Articolul anterior

Surse: PSD Neamț – 5 deputați, PNL Neamț – 3 deputați! ALDE, PMP şi USR nu prind nimic!

Articolul următor

Toate salariile din educație și sănătate vor fi majorate cu 15 la sută! Decizia CCR este definitivă și obligatorie!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *