ISSN 2457 - 3973

Elevii Școlii 8 Piatra-Neamț vor reveni la cursuri în clase renovate

Elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 8 Piatra-Neamț vor reveni de luni, 25 noiembrie, în clase renovate.

Școala a fost renovată și modernizată iar primăria a obținut ultimele avize și autorizații din partea DSP și ISU.

„Așa cum am promis părinților elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 8  și  doamnei director Teodora Simionel, am urgentat toți pașii birocratici și am obținut toate avizele și autorizațiile  necesare pentru redeschiderea acestei școli. Deși termenul propus inițial pentru reluarea cursurilor era de două luni, mi-am dorit ca elevii să poată reveni în sălile lor de clasă cât mai curând posibil, în cele mai bune condiții. Astfel, după activitățile din cadrul <Școlii Altfel>, luni, elevii vor începe cursurile într-o școală modernizată complet. Vreau să mulțumesc întregului aparat de specialitate din primărie, vechii administrații si cadrelor didactice care au muncit la implementarea acestui proiect”, a declarat primarul Adrian Niță.

Școala Gimnazială Nr. 8 din Piatra-Neamț a beneficiat de un proiect pentru reabilitare, modernizare și dotare cu mobilier și echipamente de ultimă generație în valoare de peste 7,5 milioane de lei.

Articolul anterior

Neamțul, pe Calea Sigură cu oameni ca dr. Raluca Radu și Daniel Vasiliu-Macovei în Parlamentul României

Articolul următor

Scad tarifele la parcări! Reduceri și gratuități pentru accesul în parcările din Piatra Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *