ISSN 2457 - 3973

EXCLUSIV Descinderi în Piatra-Neamț la șmenarii de contoare electrice de la societăți

Procurorii DIICOT Neamț alături de luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au descins, miercuri dimineață, la mai mulți indivizi din Piatra-Neamț suspectați că șmenuiau contoarele electrice de la societăți comerciale.

Acțiunea a avut loc în apropierea sensului giratoriu de la intersecția cu strada Aleea Ulmilor, din cartierul Dărmănești.

Cel puțin 4 bărbați au fost ridicați de anchetatori, cu cătușe la mâini, și duși la audieri.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, indivizii ar fi fost plătiți de administratorii unor societăți să umble la contoarele electrice pentru a diminua fraudulos consumul de energie electrică.

Astfel, facturile scădeau simțitor de la valori de 5.000 – 6.000 lei lunar la doar câteva sute de lei.

Pentru ”serviciile” prestate, indivizii primeau în general contravaloarea reală a unei facturi de energie electrică.

Bărbații făceau parte dintr-o rețea care opera în mai multe județe din țară, în funcție de solicitări.

 

    Articolul anterior

    Anunț public de la CNAIR

    Articolul următor

    Violatorul unei minore de 14 ani, prins de polițiștii din Neamț

    Lasă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Cel mai popular