ISSN 2457 - 3973

EXCLUSIV Se răstoarnă majoritățile din Consiliul Județean Neamț și Consiliul Local Piatra Neamț!? (surse)

Forțele de dreapta din Consiliul Județean Neamț și Consiliul Local Piatra Neamț se vor regrupa începând de săptămâna viitoare în cadrul unei majorități, au declarat, în exclusivitate pentru newsallert.ro, surse politice de la nivel înalt.

Mișcarea vine ca urmare a unor discuții care s-au purtat atât la centru cât și în teritoriu, și fac referire inclusiv la susținerea unei viitoare guvernări de dreapta.

În Neamț, mișcările care vor urma sunt ușor de anticipat dacă noua majoritate va funcționa așa cum se preconizează. Sunt vizate funcțiile cheie ocupate în momentul de față de PSD.

Dacă ne raportăm la lege, schimbarea președintelui Consiliului Județean Neamț se face cu votul a minim două treimi din rândul consilierilor, adică a cel puțin 23 de consilieri. PSD are 45 la sută dintre consilieri (17 din 35, cu tot cu președinte), deci matematic nu are cum să se întâmple. În politică însă, matematica nu funcționează de fiecare dată, au precizat sursele citate.

Și în cazul viceprimarilor se aplică aceeași regulă a celor două treimi. Noua majoritate și-a făcut socotelile pentru a schimba viceprimarul desemnat de PSD.

În Consiliul Local Piatra Neamț au apărut sincope în funcționarea actualei majorități PSD-PMP-ALDE în special prin consilierii PMP care au refuzat să voteze anumite proiecte susține de social-democrați. Dacă a fost un semnal clar tras de PMP sau doar o întâmplare, vom vedea săptămâna viitoare.

Read Previous

Ridică-te, Moldova! 10 motive să votezi PNL duminică

Read Next

Laurențiu Dulamă (PMP): Reconsiderăm majoritatea din Consiliul Județean şi Consiliile Locale!

One Comment

  • Momentul adevărului va fi maine la sedinta de CL in care se va vota scaderea prețului la parcări. Vedem atunci cum va vota PSD si cum se va pozitiona PMP.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *