O femeie în vârstă de 65 ani, din Ghindăoani, a fost rănită în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, luni dimineață.
”Pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Ghindăoani. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Ghindăoani. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe. Pompierii au scos din locuința cuprinsă de flăcări o femeie de aproximativ 65 de ani, cu ușoare arsuri și atac de panică. Aceasta a primit primul ajutor calificat la locul evenimentului, după care a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe Târgu Neamț”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Irina Popa.
După localizarea și lichidarea incendiului, pompierii au stabilit că coșul de fum deteriorat a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.