ISSN 2457 - 3973

Florentina Moise propune ajutoare financiare pentru femeile din Piatra-Neamţ care devin mame

Consilierul local Florentina Moise (preşedinta PSD Piatra-Neamţ) propune ajutoare financiare pentru femeile din oraş, care devin mame.
Iniţiativa – care va ajunge pe masa consilierilor locali, pentru debatere şi vot – nu se referă doar la mamele aflate la primul copil, ci la toate femeile care vor da naştere unor prunci.
Astfel, Florentina Moise susţine acordarea sumei de 1.000 lei la naşterea primului copil, 1.200 lei la naşterea celui de-al doilea, şi câte 1.500 lei pentru fiecare copil, după al doilea.
“Sunt mamă și sunt alaturi de tine ! Vreau să sprijin toate femeile din Piatra Neamț care aduc pe lume prunci, pentru că sunt mamă și știu ce înseamnă o casă în care există zâmbet de copil. Îmi doresc ca din luna septembrie 2021 să facem posibilă acordarea unui ajutor financiar de 1.000 de lei la nașterea primului copil, 1.200 de lei la al doilea și 1.500 de lei la al treilea și următorii. Din acest motiv am depus la Primăria Piatra-Neamț un proiect de hotărâre. Îl voi susține în calitatea mea de consilier local ales de dumneavoastră, dragi pietreni! Sper să am susținerea consilierilor pentru a acorda un sprijin financiar familiilor mai puțin curajoase, care evită să aibă copii din cauza grijilor materiale”, a declarat Florentina Moise.
Ea s-a declarat îngrijorată pentru scăderea dramatică a natalităţii şi speră ca şi această iniţiativă să determine familiile să dea naştere unor copii.
“Sunt îngrijorată pentru situația în care suntem în Piatra Neamț, unde natalitatea a scăzut semnificativ, cu 47% în 2020 față de 2001. E vremea să ținem cont de nevoile reale ale comunității și să sprijinim cetățenii atunci când au nevoie de noi, cei cărora ne-au dat votul pentru ale reprezenta interesele! Voi fi mereu alături de pietreni și voi face tot ce va depinde de mine pentru a atrage creșterea nivelului de trai în frumosul nostru oraș”, a mai spus preşedinta PSD Piatra-Neamţ, consilierul local Florentina Moise.

Articolul anterior

Eugen Țapu-Nazare: ”Dacă tot vorbim de «corectitudine politică», să dezvoltăm și comunitatea rurală”

Articolul următor

Daniel Vasiliu, noul preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PNL Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *