ISSN 2457 - 3973

Folk-ist cu epoleți! Polițistul cu … chitara, locul al II-lea la Festivalul Național al Artiștilor Amatori din cadrul M.A.I.

În intervalul 10-14.10.2016, la Centrul Cultural Mihai Eminescu din Târgu Mureș a avut loc cea de-a VII ediție a Festivalului Național al Artiștilor Amatori din cadrul MAI. Evenimentul reunește anual cadrele MAI din toată țara, care dau dovadă nu numai de rigurozitate în aplicare legii ci și de imaginație, talent și înclinație spre frumos.

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a fost reprezentat la acest eveniment de agentul șef principal Coșerariu Mihai, din cadrul Postului de Poliție Dămuc. Acesta a participat la secțiunea-muzică folk cu două melodii, respectiv “Dacă am putea”- compoziție proprie și “Capul de la Torda” din repertoriul lui Gil Ioniță.

Din aproape 50 de participanți la această secțiune, polițistul nemțean a reușit să se claseze pe cel de-al doilea loc, obținând astfel o recunoaștere consecutivă( și la ediție precedentă a obținut locul II) a talentului său de a transmite prin muzică ceea ce simte.diploma-coserariu

Redăm în continuare creația artistului, cu care a clasat IPJ Neamț pe unul din locurile fruntașe al acestui eveniment:

DAC-AM PUTEA,

 

Dac-am putea să fim mai buni și mai umani

Să renunțăm la lupta absurdă pentru bani

Să dăruim un strop din ceea ce primim

Să credem în iubire și mai smeriți să fim.

 

Dac-am putea vărsa o lacrimă de dor

Pentru părinții noștri, care prea lesne mor

Pentru bolnavii care așteaptă-un semn divin

Să nu ne mai hrănim în suflet cu venin.

 

Dac-am putea urma adevăratul drum

Să transformăm păcatul în pulbere și fum

Să nu mai aruncăm  otravă și noroi

Să credem în Lumină și-n Ziua de Apoi.

 

Dac-am putea cânta spre slava lui Iisus

Să învățăm cuvântul , ce-n Biblie s-a spus

Dac-am putea ierta pe cei ce ne rănesc

Dac-am putea să spunem, un simplu „te iubesc”.

 

De-am fi curați la trup și-n inimi mai curați

Să nu uităm vreodată c-avem pe lume frați

Așa vom moșteni și Cer , dar și pământ

Cu Sfânta Nemurire vom face legământ.

Articolul anterior

Publicația newsallert.ro, prea incomodă la conferințele ALDE Neamț!?

Articolul următor

Numărarea voturilor la alegerile parlamentare va fi înregistrată video și audio!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *