ISSN 2457 - 3973

Fost șef la Hidroelectrica Neamț, trimis în judecată de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

COMAȘTOC DUMITRU, la data faptei șef al Serviciului Dezvoltare din cadrul SC Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Bistrița, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Comaștoc Dumitru, în calitate de șef al Serviciului Dezvoltare din cadrul SC Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Bistrița, a pretins și primit de la doi oameni de afaceri (martori în cauză) suma de 732.564 lei, pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, concret, pentru a asigura derularea în bune condiții a unui contract pe care firma reprezentată de cei doi martori (oameni de afaceri) îl încheiase cu societatea menționată mai sus.
Banii au fost pretinși și primiți în perioada 2009 – 2011.
Întreaga sumă de bani a fost plătită de firma celor doi oameni de afaceri prin intermediul a 23 de ordine plată (aferente unui număr de opt facturi fiscale), ce atestau în mod nereal prestarea unor servicii de o societate controlată de inculpatul Comaștoc Dumitru.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.

Articolul anterior

Un tânăr de 16 ani, din Neamț, a găsit o borsetă cu bani și acte! Ce a făcut cu ea?

Articolul următor

Coduri galben și portocaliu de ploi, ninsoare și viscol pentru județul Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *