Un carambol în care au fost implicate 3 maşini s-a produs luni (22 august), în jurul orei 14.30, pe drumul naţional DN 15, în localitatea Bistriţa – comuna Alexandru cel Bun.
Două persoane au fost rănite în urma accidentului, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Dămuc, conducea o autoutilitară pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani din Piatra-Neamţ şi ulterior cu un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Bicaz Chei, ce circulau din sensul opus de deplasare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
În accident au fost răniţi conducătorul auto în vârstă de 72 de ani și o femeie în vârstă de 44 de ani, din autoturismul condus de bărbatul de 56 de ani.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.