Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ vă invită la avanpremiera spectacolului „Nunta însângerată”
O persoană fără adăpost care își amenajase un culcuș în pădurea de pe unul dintre versanții Pietricicăi a fost predată de către echipajele Poliției Locale Piatra-Neamț, reprezentanților Direcției de Asistență Socială, în vederea luării măsurilor de protecție ce se impun în astfel de cazuri.
Respectivul nu „locuia” singur pe munte (versantul dinspre strada Orhei), ci împreună cu mai mulți câini fără stăpân care, de cele mai multe ori deveneu agresivi în prezența trecătorilor ce tranzitau trotuarele și împrejurimile străzii Orhei.
„Polițiștii locali de ordine publică au identificat culcușul improvizat între copaci, iar lucrătorii SC Salubritas au capturat și transportat la adăpostul public 4 câini fără stăpân. S.P., cunoscut ca persoană fără adăpost a fost condus la sediul Poliției Locale Piatra Neamț unde în urma identificării, a fost predat asistenților sociali din cadrul D.A.S. Piatra-Neamț”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.
SC Salubritas a făcut curăţenie în zona respectivă, fiind strânşi zei de aci cu deşeuri textile şi menajere.