FOTO-GALERIE Un bărbat „locuia” cu mai mulţi câini într-un culcuş pe Pietricica
Deputatul Ionel Arsene, președintele PSD Neamț a dat dovadă de onoare și, după ce a implicat în discursul politic familia primarului Dragoș Chitic, a revenit asupra celor spuse. Chiar dacă nu este o scuză, nu putem remarca faptul că Arsene este printre mult prea puținii politicieni din Neamț care nu doar își recunoaște greșeala ci își cere și scuze public. A făcut-o într-un interviu pentru o publicație locală, pentru care a declarat: „Nu agreez și nu am fost niciodată omul care a agreat limbajul subteran în discursul politic și de campanie. A fost o scăpare a mea și sincer vreau să-mi cer scuze domnului Chitic și doamnei Chitic în special, dar nu a fost o acuză. Am spus doar că doamna Chitic lucrează la Apaserv și că domnul Chitic ar trebui, ținând cont de faptul că doamna lucrează acolo, să știe ce se întâmplă și atât. Nu am acuzat-o pe doamna Chitic de nimic și nici pe domnul Chitic. Însă încă odată vreau să spun că îmi cer scuze pentru scăparea asta. Eu mereu am fost cel care am condamnat genul ăsta de atitudine în politică. Am spus că atacurile politice dacă vin, trebuie să vină numai pe subiecte politice și să nu amestecăm familiile noastre în genul ăsta de discurs și încă odatăpublic, cer scuze scăpării mele vizavi de doamna Chitic”.