ISSN 2457 - 3973

Groaznic accident în Neamţ. O combină a retezat picioarele unui bărbat.

Un groaznic accident s-a produs, joi, pe un teren agricol din Neamţ. O combină a retezat picioarele unui bărbat care se afla pe terenul din localitatea Duşeşti – comuna Ştefan cel Mare.

La faţa locului au venit pompierii şi paramedicii care au găsit victima (din Girov) cu picioarele prinse în utilaj.

„Pompierii au acționat pentru extragerea unui bărbat de 54 de ani, prins într-un hedar pentru porumb. Acesta avea membrele inferioare prinse în partea din față a utilajului. Victima a fost extrasă în stare de constiență și predată echipajului SMURD TIM pentru acordarea îngrijirilor medicale. După stabilizarea victimei, echipajul SMURD a transportat-o la UPU Piatra Neamț. În urma evenimentului, persoanei i-au fost secționate ambele membre inferioare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Poliţiştii au deschis un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

„Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Girov, efectua lucrări, pe un teren agricol din localitatea Ștefan cel Mare și-ar fi prins membrele inferioare în melcul combinei. Bărbatul a fost preluat de urgență de un echipaj medical. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, pentru stabilirea, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

Articolul anterior

Piatra-Neamţ, iluminat de sărbătorile de iarnă (foto-galerie)

Articolul următor

Deputatul Cozmanciuc: „Veşti bune! Comisia Europeană a transferat astăzi României 1,8 miliarde euro.”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *