ISSN 2457 - 3973

Guvernul PSD a aprobat azi Codul Administrativ! Pensii speciale pentru aleșii locali!

Guvernul PSD-ALDE a aprobat astăzi prin Ordonanță de Urgență proiectul de Cod Administrativ care prevede mai multe puncte controversate, declarate în trecut neconstituționale.

Printre acestea sunt cele referitoare la introducerea pensiilor speciale pentru aleșii locali, aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută (jumătate plus 1 din numărul consilierilor în funcție), față de două treimi cât era până acum, mutarea răspunderii pentru actele administrative ilegale de la primari către funcționarii publici.

De asemenea, prefecții și subprefecții vor putea fi membri de partid. Astfel, majoritatea prefecților – cum este și cazul celui de la Neamț – se vor putea înscrie în PSD fiind susținuți de această formațiune politică iar subprefecții pot redeveni membri ai ALDE.

Codul Administrativ a mai trecut anul trecut și prin Parlament, însă a fost respins în totalitate de Curtea Constituțională.

În loc să fie reluată procedura în Parlament, Coaliția PSD-ALDE a preferat să treacă acest cod prin Ordonanță de Urgență a Guvernului.

Iată principalele prevederi ale proiectului de OUG:
  • Proiectele care vizează administrarea patrimoniului vor putea fi adoptate doar cu votul a jumătate plus unu din consilierii în funcție.
  • Pensii speciale pentru aleșii locali. Aceste pensii se vor acorda pe lângă pensiile normale. De exemplu, un primar care a avut un mandat va primi 19% din indemnizația lunară brută pensie specială, unul care a avut două mandate 38%, iar unul care a avut trei sau mai multe mandate va lua 57%.
  • Pot fi membri ai Guvernului persoanele condamnate penal, dar pentru care a intervenit reabilitarea
  • Transferul răspunderii de la primari către funcționarii publici
Read Previous

Polițiștii de la Ordine Publică din IPJ Neamț, cu noroiul până în gât la Văleni (foto-galerie)

Read Next

Gala Generațiilor la Piatra-Neamț. Olimpicii vor fi premiați de Primărie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *