Harbuz (PRO România): ”Avem susținători din PSD Neamț, de la primari, la consilieri locali și județeni!”

Coordonatorul PRO România – filiala Neamț, Liviu Harbuz. a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partidul său a devenit atractiv pentru mai mulți aleși locali ai PSD.

Harbuz a confirmat ceea ce se vorbea de mai multă vreme (și s-a dovedit și la votul de la europarlamentare) și anume că primari, consilieri județeni și consilieri locali sunt cu sufletul alături de PRO România. Dacă s-ar înscrie în partid, aceștia și-ar pierde mandatele fapt pentru care rămân în PSD dar, potrivit lui Harbuz, joacă alături de PRO România.

”În timpul campaniei am evitat orice contact și cu primarii care îmi sunt prieteni. Am obținut scoruri foarte bune în zone unde nici nu îi cunoșteam foarte bine pe primari. Am avut discuții cu primarii după alegeri și au înțeles în ce pericol sunt. Primari cu 75 la sută la locale au ieșit acum cu PSD pe locul 2 sau chiar 3. Au înțeles și ei că nimeni nu e născut primar, nimeni nu e Dumnezeu. Consider că președintele PSD Neamț se crede Dumnezeu, s-a văzut că Dumnezeul lui mai mare a plecat puțin din politică pentru trei ani și jumătate. Cred că ar fi timpul să se trezească la realitate și să înțeleagă că votul este suveran și oricare dintre ei poate pierde pe acest val de emoție. Sper că vor reveni cu picioarele pe pământ și vor duce o altfel de politică decât au dus până acum. Susținători avem foarte mulți în județul Neamț de la PSD, de la primari, consilieri locali și județeni”, a declarat Liviu Harnuz.

Acesta a adăugat că ”arlamentari nu avem și nici nu ne dorim”. Din informațiile noastre, cel puțin 2 parlamentari social-democrați așteaptă momentul oportun pentru a trece la PRO România, cel mai probabil în momentul moțiunii de cenzură.

Evident că Harbuz nu dă nici nume, nici indicii, tocmai pentru a nu-i expune pe viitorii săi colegi.

Articolul Anterior

Video spectaculos cu intervenția salvamontiștilor în Ceahlău, la motociclistul francez accidentat

Articolul Următor

Surprizele pregătite de Primăria Piatra-Neamț de Ziua Internațională a Copilului

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite