ISSN 2457 - 3973

Hemoragie în PSD Neamț?! Organizații întregi vor să treacă la PRO România!

Telefonul lui Liviu Harbuz a fost înroșit în ultimele 24 de ore de zeci de social-democrați care vor să se înscrie în PRO România, filiala Neamț.

Situația se datorează atât haosului care există în PSD cât și a faptului că partidul a pierdut ieri guvernarea în urma moțiunii de cenzură.

Alternativa pentru social-democrați o reprezintă în acest moment în special PRO România, partid condus de Victor Ponta, la centru, și Liviu Harbuz în județul Neamț.

Contactat telefonic, Liviu Harbuz a confirmat că începând de ieri seara a început să primească telefoane peste telefoane de la (încă) membri ai PSD Neamț care vor să se înscrie în PRO România Neamț.

Membri simpli chiar și organizații întregi vor să treacă la PRO România, dezamăgiți de guvernare și de situația din partid.

”Unii m-au sunat direct, alții au bătut voalat apropouri. Am discutat cu toți. Este vorba chiar și de o organizația întreagă care vrea să vină în PRO România, dar nu pot deocamdată să spun despre cine este vorba. Și mai sunt și alte cazuri. Sună în continuare, au prins curaj acum. Le vom analiza pe toate”, a declarat, pentru newsallert.ro, Liviu Harbuz.

Cel mai probabil, mulți dintre actualii membri ai PSD Neamț care vor să facă pasul spre PRO România își vor oficializa opțiunea până la sfârșitul anului. Alții, cum este cazul aleșilor locali, fie vor fi simpatizanți pe față ai partidului lui Victor Ponta – cum este cazul lui Ionel Ciubotaru de la Roznov – fie vor aștepta să intre în ultimele 6 luni până la alegerile locale pentru a se înscrie în PRO România. Astfel nu își vor pierde mandatele de primar/consilier județean/consilier local.

Potrivit unei alte informații, neconfirmate de Liviu Harbuz, ar fi și doi parlamentari ai PSD Neamț hotărâți să facă pasul spre PRO România.

 

0 Reviews

Write a Review

Read Previous

Un nemțean și-a dat foc la casă după ce s-a certat cu soția! A fost arestat!

Read Next

Suflet de câine, nu de mamă! Nou-născut găsit mort într-un tomberon din Piatra-Neamț!

One Comment

  • Șobolanii vor fi mereu sobolani dacă nu le rupi capul la timp. Apropo de pardosnicul Ponta, se mai iubește cu Ghitulica?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *