ISSN 2457 - 3973

Incendiu în garajul unei vile din Piatra-Neamţ

Un incendiu a izbucnit, luni seara, în garajul unei vile situată pe strada Clement Pompiliu din municipiul Piatra-Neamţ.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

„Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la subsolul unei case P+1 în are era amplasată și centrala termică, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Au ars bunuri materiale aflate la subsolul clădirii (mașină pentru tuns iarba, aparat de sudură, piese auto, accesorii pentru pescuit etc)”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Incendiul s-a produs,  cel mai probabil,  din cauza unor scântei rezultate în urma folosirii unui aparat de sudură fără respectarea normelor specifice.

Articolul anterior

Prefectul Niţă: „Ședință CJSU pentru protecția nemțenilor și salubrizarea localităților județului”

Articolul următor

Deputatul Mara Calista: „Intră în vigoare Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2022 – 2027”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.