Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Un incendiu a izbucnit duminică seara într-un apartament al unui bloc din municipiul Piatra-Neamţ.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
„6 persoane s-au autoevacuat din bloc, până la sosirea forțelor de intervenție. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu degajare mare de fum, într-un apartament cu o cameră situat la al treilea etaj. Concomitent cu acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului, a fost constituită o echipă de căutare-salvare pentru căutarea unor persoane ce s-ar fi putut afla în interiorul apartamentului. Din fericire în interiorul apartamentului nu se aflau persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
După lichidarea incendiului s-a intervenit pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului și de pe casa scării.
Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.










One Comment
Ptr o știre mai buna, ar fi trebuit să spuneți in ce cartier s.a intimplat evenimentul nedorit și care a fost cauza ptr a nu se mai produce asemenea incendii.