Percheziţii la susţinători ai mişcării legionare, în Neamţ, Bucureşti, Ilfov, Mureş, Timiş şi Sălaj
Pompierii nemţeni au stins, marţi dimineaţă, un incendiu care a izbucnit la chiliile din incinta Mănăstirii Paltin de la Petru-Vodă.
Sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ a declarat că intervenţia a fost anunţată în jurul orei 03.15 iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale.
”S-a constatat că ardea funinginea depusă pe interiorul coşului de fum al centralei termice. Pentru stingerea incendiului, pompierii au folosit materiale de primă intervenţie, respectiv oţet”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea.
Mănăstirea Paltin este de maici şi a fost ctitorită, alături de cea de călugări, cu hramul Sfinţii Mihail şi Gavriil, de părintele Justin Pârvu. La Mănăstirea Paltin există mai multe aşezăminte destinate copiilor orfani dar şi vârstnicilor. Aici şi-a petercut ultimii ani din viaţă şi părintele Justin Pârvu însă mormântul său este la mănăstirea de călugări.