Incendiu urmat de explozie la un agent economic din Săvineşti

Un incendiu urmat de o explozie care a condus la extinderea incendiului s-a produs, în noaptea de 2/3 februarie 2023, la un agent economic din Săvineşti.

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o instalație tehnologică și la două recipiente metalice în care erau stocate substanțe inflamabile (diluanți). În primă fază s-a intervenit cu mijloacele de primă intervenție (stingătoare) din dotarea operatorului economic. Imediat s-a produs o explozie, iar incendiul s-a propagat la fațada și acoperișul halei, cu posibilitatea propagării la întreaga construcție în care se aflau utilaje se producție, materii prime și finite. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, utilizând spumă din dotarea autospecialelor. Au ars 3 instalații tehnologice, 80 mp acoperiș, 30 mp din fațada construcției și substanțe inflamabile depozitate în instalația tehnologică și recipientele metalice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric la o instalație tehnologică.

Din fericire, nu au fost victime.

La faţa locului au intervenit pompieri şi paramedici de la Punctul de lucru Roznov, pompieri de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și pompieri voluntari din cadrul SVSU Roznov.

Articolul Anterior

Comunicat de presă – George Lazăr, președinte PNL Neamț: ”Domnilor Harpa şi Arsene, tovarăşi PSDişti, să vă fie rușine pentru că nu vreți un nou pod la Luțca!”

Articolul Următor

Deputatul Mugur Cozmanciuc: „A început distribuirea cardurilor de energie!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite