ISSN 2457 - 3973

Încep iar incendierile mafiote la Piatra Neamţ!?

Un incendiu provocat intenţionat în această dimineaţă, la sediul unei firme din buricul municipiului Piatra Neamţ, a pus pe jar poliţiştii criminalişti şi structurile care ajută în astfel de cazuri.

Incendiul a fost declanşat la o carmangerie situată pe strada Mihai Eminescu, în vecinătatea bisericii catolice.

Interesant este că flăcările au pornit din 2 zone diferite, potrivit anchetei pompierilor, respectiv în birou şi în vestiar. Asta înseamnă că cineva a vrut să fie sigur că o să ardă ceea ce trebuie să ardă. Din fericire, flăcările au fost stinse la timp însă a existat un pericol imens dat fiind faptul că această carmangerie este situată la paterul unui bloc de locuit.

Pagubele importante nu s-au produs însă flăcările au distrus documentele financiar-contabile ale firmei.

Concluzia pompierilor ISU Neamţ este clară şi anume că focul a fost pus intenţionat. Deocamdată nu se ştie de către cine şi de ce, dar cu siguranţă vom afla în curând.

Articolul anterior

Seară de muzică de cameră la Piatra Neamţ

Articolul următor

Publicația newsallert.ro, prea incomodă la conferințele ALDE Neamț!?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular