NewsAllert :

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Ion Păun Pincio, Spicului și Dumbravei (zona industrială) din Piatra-Neamţ

Cinema gratuit în aer liber la Negreşti. „Luați cu voi o pătură, un hanorac și pe cei mai dragi”, transmite primarul Rodica Cozma.

Programul de lucru al echipelor Publiserv Piatra-Neamţ, în perioada 14 – 18 iulie 2025

Două case din comuna Tarcău, distruse de un incendiu

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Cetatea Neamțului (de la nr. 141, până la Ocolul Silvic) și Almaș din Piatra-Neamţ

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Dragoș Vodă, Dimitrie Cantemir și Cezar Bolliac din Piatra-Neamţ

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Dealul Hanului și Castelul de Apă din comuna Urecheni

Primarul oraşului Târgu Neamţ, Vasile Apopei: „Zilele Cetăţii Neamţ, o reuşită remarcabilă!”

Un microbuz cu şase persoane s-a răsturnat în comuna Ceahlău

Zilele Cetăţii Neamţ, un eveniment apreciat de mii de oameni (video)

Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ #50, un regal artistic de nivel mondial

Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ vă invită la avanpremiera spectacolului „Nunta însângerată”

Vacanţe Muzicale #50 – Cellia Costea, Aura Twarowska şi Opera Naţională Română din Iaşi (sâmbătă, ora 21:00, Curtea Domnească)

Începe Festivalul Medieval „Zilele Cetăţii Neamţ” 11 – 13 iulie 2025. Interviu cu primarul Vasile Apopei.

Vacanţe Muzicale #50 – Concert VOLTAJ pe platoul de la Curtea Domnească (vineri, ora 21:00)

14 iulie 2025

ISSN 2457 - 3973

Incursiune în istoria mai nouă a Festivalul „Florile Ceahlăului”

ALEXANDRA DIANA DAN, LAUREATA DIN 2019 A FESTVALULUI „FLORILE CEAHLĂULUI”

În vara anului 1968, debuta prima ediţie a Festivalului-concurs „Florile Ceahlăului”. Iniţial, competiţia a fost destinată tinerilor interpreţi de muzică uşoară. În acest fel manifestarea şi-a consumat primele 12 ediţii, 1968 – 1980 (în anul 1978 nu s-a desfăşurat).

După un alt an de pauză (1981), festivalul se reia în 1982, acum competiţia fiind destinată tinerilor interpreţi de muzică populară. În noua formă sunt organizate opt ediţii, până în 1989. În acei ani, în competiţie au intrat interpreţi valoroşi, laureaţii fiind tinere talente care au devenit ulterior nume consacrate ale folclorului naţional, precum Matilda Pascal-Cojocăriţa, Liviu Vasilică, Elena Peşte, Nelu Gabor, Nelu Şopterean sau regretatul Ioan Hongu.

 

Urmează o nouă întrerupere a manifestării, de data aceasta mai lungă. Festivalul-concurs „Florile Ceahlăului”, devenit proiect cultural-artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, renaşte după 20 de ani, în anul 2009.

La reluarea sa, festivalul îşi propunea perpetuarea unei competiţii de tradiţie a cântecului popular românesc, valorificând muzica instrumentală şi vocală, autenticitatea cântecului şi a portului tradiţional. Astfel, manifestarea se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste între 8 şi 25 de ani şi cuprinde două secţiuni: canto tradiţional românesc şi instrumente populare tradiţionale (vioară, acordeon, ţambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai).

După anul 2009, festivalul a devenit un important punct de reper în carierele unor tineri solişti din ţară, care au cucerit trofeele sau premiile competiţiei.

Din Putna lui Ștefan cel Mare, Alexandra Diana Dan descinde la Piatra și cucerește trofeul „Florilor Ceahlăului”

Una dintre laureatele Festivalului-concurs „Florile Ceahlăului” a fost Alexandra Diana Dan. Suflet de artist din Bucovina dăruit cu har de Divinitate, ea are ca loc de baștină Putna, locul uneia dintre cele mai importante ctitorii ale Voievodului Ștefan cel Mare. Avea, la vremea cuceririi trofeului, 19 ani. Spunea că îi place să cânte. A făcut-o de la vârsta de patru ani, primul ei dascăl fiind bunica. „Primii pași pe acest drum, al cântecului popular, i-am făcut la Clubul copiilor din Rădăuți, sub atenta îndrumare a domnului profesor Dumitru Pomohaci. Dar, talentul mi-a fost descoperit de către bunica mea, cea alături de care am și învățat primele melodii.”

Descrisă public, în momentul premierii din cadrul Galei laureaților, de către președinta juriului ediției, Elise Stan, ca fiind „o tânără muzicală, sensibilă, care a impresionat printr-o interpretare tulburătoare, prin autenticitate și prin forța ei emoțională. A dovedit, prin evoluția ei din concurs, că știe să interpreteze înțelesurile cântecului bucovinean”, Alexandra Diana Dan a absolvit cursurile Școlii Populare de Artă „Ion Irimescu” din Suceava, la clasa profesoarei Elena Simionesei. În prezent, este studentă la Facultatea de litere a Universității ieșene „Alexandru Ioan Cuza”.

Studiul aprofundat al limbii și literaturii române nu a împiedicat-o pe tânăra suceveancă să-și clădească o carieră în lumea artistică, dovadă fiind lista (deja) impresionantă a succeselor din zona folclorică: Premiul pentru autenticitate al Festivalului „Strugurele de aur” (Alba Iulia), Premiul al II-lea al Festivalului „Ion Albeșteanu” (Ialomița), Trofeul Festivalului „Cântec drag din plai străbun” (Vaslui), Trofeul Festivalului „Dor de cânt românesc” (Constanța), Premiul al III-lea al Festivalului „Valeria Peter-Predescu” (Bistrița, 2017); Trofeul Festivalului „Prezintă Orchestra Folclor” (Chișinău, 2018) șiTrofeul Festivalului-concurs „Florile Ceahlăului”.

Un alt motiv de mândrie din cariera sa este evoluția artistică din cadrul sezonului al treilea al celebrei emisiuni concurs difuzată de T.V.R., „Vedeta populară”, intepreta suceveancă calificându-se în  faza finală.

În timpul liber, tânăra artistă cochetează cu poezia. Evident, îi place foarte mult să citească. În plus, e adepta plimbărilor prin natură.

Despre experiența trăită la Piatra-Neamț, în primăvara lui 2019, Alexandra Diana Dan mărturisea: „pentru mine este o mare bucurie că am reușit să câștig Trofeul Festivalului «Florile Ceahlăului».
În acest an au fost înscriși concurenți foarte mulți și foarte buni, cum, de altfel, a afirmat și juriul. Au fost emoții mari, dar și fericirea de mai târziu a fost pe măsură.

Mulțumesc, în primul rând, Bunului Dumnezeu pentru că m-a înzestrat cu acest dar! Apoi, țin să mulțumesc orchestrei, tuturor celor care au crezut și cred în mine. Acest trofeu nu poate decât să mă bucure, să mă ambiționeze să muncesc mai mult și să continui ascensiunea mea pe drumul cântecului popular bucovinean. Cu credință în Dumnezeu, voi reuși tot ceea ce mi am propus.”

Articolul anterior

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Haiducului şi Teiului din comuna Dumbrava Roşie

Articolul următor

USR acuză: „Autostrada Unirii A8, blocată din nou din cauza lui Grindeanu!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *