Ionel Arsene (președinte PSD Neamț): Liberalii vor să joace pe tema parcărilor? Eu sunt jucător, jucăm până dimineață! Propunem reducerea cu 60 la sută la toate parcările!

 

Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, a nuanțat, vineri, într-o conferință de presă, decizia consilierilor locali ai PSD Piatra Neamț de a respinge proiectul liberalilor de reducere a prețului parcărilor de reședință cu 30 la sută.

Surprinzător, Arsene a supra-licitat și a spus că pe baza unei analize, consilierii social-democrați ar putea propunere reduerea prețului cu 60 la sută! Surpriza este cu atât mai mare cu cât propunerea va viza nu doar parcările de reședință ci și cele cu plata orară!

Totodată, Ionel Arsene a acuzat PNL-ul că măsura propusă în Consiliul Local este populistă.

”Îi întreb pe liberali şi pe Dragoș Chitic: prietreni, de când păstoriţi Primăria Piatra Neamţ? De mult timp! PDL şi PNL au păstorit Primăria de 10 -12 ani, cu Parking la ei, cu tarifele votate la Parking tot de ei. Vin astăzi şi vor o reducere de 30 la sută. Eu le spun că facem o analiză pe sustenabilitate a măsurii şi propunem 60 la sută reducere. Parcările astea nu costă decât dungi. Zece ani aţi muls bani pe parcări, nu v-a interesat că plătesc pietrenii, v-aţi umplut buzunarele voi, PDL şi PNL. Și v-ați gândit acum, hai să facem una de asta că poate păcălim pietrenii încă odată. Noi, PSD, vrem 60 la sută reducere a prețului la toate parcările. Aş vrea ca cei care administrează parcări să facă o analiză foarte corectă pe costul pentru fiecare loc de parcare. Ce îi faci la această parcare? O mături, uneori, primăvara trasezi frumos şi scrii un număr de maşină. Şi cam atât! Iar din atât, sunt 10-12 ani de când băieţii ăştia deştepţi mulg banii din parcări. Toţi cei din PDL sunt astăzi în PNL. Vrem să luăm măsuri populiste? Eu sunt jucător, jucăm până dimineaţă. Eu cred că reducerea de 30 la sută este foarte mică. Trebuie una de 60 la sută şi mai rămân și bani pentru societăţile care administrează parcări în Piatra Neamţ”, a declarat președintele PSD Neamț, Ionel Arsene.

Liderul social-democrat a spus că a cerut prin intermediul consilierilor PSD, până la următoarea ședință a Consiliului Local, o analiză de cost financiar și se va depune un proiect de hotărâre pentru ”a face un preț corect pentru fiecare parcare”. 

Articolul Anterior

Inaugurarea Shopping City Piatra-Neamț: zeci de oferte speciale, concert Delia și multe surprize! (programul complet)

Articolul Următor

Ioan Munteanu (deputat PSD Neamț): Se adeverește din ce în ce mai mult că românii sunt tratați altfel în țara lor!

2 Comments

  • Tot ce a specificat d-nul presedinte Ionel Arsene este adevarat, cheltuielile cele mai mari sunt cu salariile, nu se justifica un tarif atat de mare pentru un loc de parcare, se profita de situatia destul de aglomerata a orasului, sunt orase care nu au parcari cu plata anuala si nu dau faliment.

  • Ca un psdist ce se respecta, d-l Arsene da cu copy-paste la propunerile si expunerile de motive ale lui Romel Barjoveanu. Parca la el am auzit prima data despre dungi date pe asfalt. Macar is buni si pnl-istii astia la ceva, ca daca n-ar fi ei, pe cine ar mai copia d-l Arsene? Totusi, nu e f frumos sa iei ideile cuiva si sa le expui ca si cum ar fi ale tale. Ba mai mult, chestia asta are si un nume-se cheama plagiat, un fel de furt acolo, o bagatela, ce mai…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite