Iulian Jugan se întoarce la Prefectura Neamţ. El va fi numit, începând de joi – 16 septembrie 2021, în funcţia de subprefect al judeţului, din partea PNL Neamţ.
Jugan va ocupa una dintre funcţiile rămase libere după ce subprefecţii USR PLUS au fost demişi ca urmare a conflictului politic guvernamental.
Ceremonialul de învestire în funcţie va avea loc de la ora 15.00 în prezenţa prefectului George Lazăr şi a secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu.
Iulian Jugan a mai fost director la Cancelaria Prefecturii Neamţ şi apoi subprefect al judeţului în timpul Guvernării PSD.
După eliberarea din funcţia de subprefect, Jugan s-a întors ca director la Agenţia de Protecţie a Mediului, postul fiind securizat prin concurs încă de când lucra la Palatul Administrativ.
Al doilea post de subprefect va rămâne neocupat până când va fi oferit, cel mai probabil, tot USR PLUS, după ce va avea loc marea împăcare. Adică după 25 septembrie.