ISSN 2457 - 3973

Jandarmii, instruiți de paramedicii ISU Neamț pentru acordarea măsurilor de prim ajutor

Jandarmii nemțeni particila cursuri
pentru acordarea primului ajutor de bază
64 de jandarmi nemțeni au fost instruiți în domeniul acordării primului ajutor de bază de către cadre militare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de
Urgență Petrodava” al Județului Neamț, până la acest moment. Jandarmii care
partici la aceste sesiuni de pregătire fac parte preponderent din structurile de
ordine publică, dar și de pază și protecție instituțională.
Obiectivul principal al acestui curs de pregătire este acela de a dobândi
deprinderile necesare pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a
primului ajutor de bază, fără echipamente speciale.
Activitățile de instruire constau în pregătirea teoreti și practică, iar cu ajutorul manechinelor sunt exersate cele mai importante tehnici de salvare a viii
în situații grave: ventilația artificială și masajul cardiac, mai precis resuscitarea
cardio pulmonară.
Alte situații în care via unei persoane poate fi pusă în pericol este aceea a obstrucției căilor respiratorii, când persoana nu mai poate respira și nici vorbi, deci nu poate cere ajutorul, iar cei din jur trebuie să reacționeze imediat.
Pentru astfel de situații jandarmii au învățat care sunt manevrele pentru dezobstrucția căilor respiratorii la adult, copil și sugar.
Cursul de pregătire se desfășoară în serii a câte maxim 16 persoane, timp de două zile pe serie, activitățile fiind conduse de către doi paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț și se finalizează cu o testare scrisă și eliberarea unei adeverințe care atestă parcurgerea acestuia.
Activitățile de instruire au debutat în luna septembrie și fac parte dintrun plan de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne în acordarea primului ajutor de bază.

Articolul anterior

Familia din Roznov, care a murit în accidentul de pe E85, se întorcea de la Cuvioasa Parascheva

Articolul următor

Prin implicarea CJ, în Piatra-Neamț și împrejurimi vor circula 69 de autobuze electrice

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular