Joaca de-a demisia în Consiliul Local Piatra-Neamţ

Doi consilieri locali din Piatra-Neamţ au demisionat din funcţii, ca ulterior să revină asupra deciziei.

Prima decizie a fost motivată de modificările Codului administrativ. Acestea prevăd incompatibilitatea între calitatea de ales local şi cea de angajat la stat.

Revenirea asupra demisiei a fost luată, probabil, după o adresă liniştitoare venită de la Agenţia Naţională de Integritate.

Joaca de-a demisia în Consiliul Local Piatra-Neamţ

Potrivit Primăriei Piatra-Neamţ, ieri au fost înregistrate două demisii din Consiliul Local.

Grigoruţă Oniciuc (PNL) a demisionat luând în considerare că este şi directorul Colegiului Naţional „Petru Rareş”.

Aceeaşi decizie a luat-o şi consilierul S.O.S. Vlăduţ Toma. El este angajatul Direcţiei de Asistenţă Socială Piatra-Neamţ, instituţie în subordinea primăriei.

„Urmare a modificării Codului administrativ (prin prevederile Legii nr. 165/2026), în cursul zilei de marți, 25 august, și-au depus demisia din Consiliul Local Piatra-Neamț domnii Grigoruță Oniciuc și Vlăduț Toma. Precizăm că, ulteror, atât domnul Toma (în aceeași zi, 25 august), cât și domnul Oniciuc (astăzi, 26 august) au revenit asupra deciziilor și și-au retras demisiile din calitatea de consilier local”, a transmis, miercuri, Primăria Piatra-Neamţ.

Patru consilieri au renunţat la lefurile din primărie

Patru consilieri locali au renunţat la calitatea de salariat al primăriei şi au păstrat mandetele de aleşi locali.

Social-democratul Liviu Vasile Lungu era angajat la cabinetul primarului Adrian Niţă.

Carmen Chihai (PSD) lucra la cabinetul viceprimarului Cristian Sauciuc.

De cealaltă parte, consilierii locali AUR Carmen Dolhescu şi Ştefan Vornicu erau angajaţi la cabinetul viceprimarului Marius Apopei.

Toţi cei patru consilieri au depus, încă de marţi, solicitări de suspendare a contractelor de muncă.

Articolul Anterior

Întrerupere temporară furnizare apă în comuna Zăneşti

Articolul Următor

Întrerupere temporară furnizare apă pe strada Ștefan cel Mare din comuna Tașca

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite