Ministrul Şerban: Contract de supervizare pentru cel mai dificil lot din A8
UPU Piatra-Neamț se confruntă cu un val uriaș de supra-aglomerare.
Situația critică este provocată de pacienți ale căror probleme medicale nu reprezintă urgențe reale.
Aceștia pot fi tratați de medicii de familie sau în centrele de permanență din județ.
Aproape 9.000 de cazuri ușoare la UPU
Din cele aproape 18.000 de prezentări înregistrate în primul trimestru, aproximativ jumătate nu sunt urgențe medicale majore.
Acești pacienți au primit coduri verzi, albastre sau albe la triaj.
Asta înseamnă că starea lor nu le punea viața în pericol.
Prezența lor în număr atât de mare blochează activitatea personalului medical și crește timpii de așteptare pentru cazurile critice.
Alternativele: medicii de familie și centrele de permanență
Conducerea SJU Piatra-Neamţ face un apel ferm către populație să folosească alternativele medicale existente.
„Cazurile care ar putea fi rezolvate de medicii de medicină primară (medici de familie sau centre de permanenţă) sunt codurile alb, albastru şi circa jumãtate din codurile verzi”, a declarat managerul SJU Piatra-Neamţ, conf. dr. Alexandru Patraşcu.
Cifrele de la UPU Piatra-Neamţ sunt elocvente.
În primul trimestru, dintre cele 18.000 de prezenţe, circa 12.000 au fost de cod verde. Alte 100 au fost de coduri alb şi albastru.
De reţinut că, din cauza lipsei de personalului medical de specialitate, la UPU Piatra-Neamţ lucrează doi medici pe tură.
Iar la UPU Piatra-Neamţ sunt 31 de locuri. Dar au fost momente când au fost 80 de pacienţi în acelaşi timp.
Prezentarea la UPU Piatra-Neamț trebuie să rămână o soluție exclusivă pentru situațiile în care viața este pusă în pericol iminent.








