ISSN 2457 - 3973

Laurențiu Leoreanu își justifică retragerea de la Primăria Roman și anunță ferm susținerea lui Mugur Cozmanciuc la președinția CJ Neamț

Într-o postare pe pagina de facebook, Laurențiu Leoreanu a dat câteva explicații (necesare) despre pasul făcut înapoi în ceea ce privește candidatura la funcția de primar al municipiului Roman.

Leoreanu a explicat, între altele, că PNL va fi găsi la Roman un candidat ”viabil, competent, profesionist”, fără să precizeze dacă este din interiorul partidului sau, de ce nu, dintr-o alianță electorală. Iar în ceea ce îl privește pe fostul primar Lucian Micu, a transmis un mesaj cât se poate de clar: că nu mai poate candida!

Laurențiu Leoreanu a ținut însă să sublinieze că susține ”cu toată încrederea” candidatura lui Mugur Cozmanciuc, la președinția Consiliului Județean Neamț.

Iată textul întreg postat de Laurențiu Leoreanu:

”Îmi doresc să dezavuez toate infiltrațiile răutăcioase, create de minți prea preocupate cu teorii conspiraționiste, cu iz securisto-comunist, dar mai ales mânate de interese parșive, care mi-au atribuit atitudini și comportamente neprincipiale. Sigur că le înțeleg jocul, dar asta nu înseamnă că trebuie să le acceptăm lipsa de verticalitate, demnitate și curaj, asta pentru a mă exprima decent.

Sunt un om fidel, corect și onest,și față de comunitatea din care fac parte, dar și față de partidul pe care îl reprezint – Partidul Național Liberal. Știți bine aceste date despre mine, iar acest lucru s-a transmis în încrederea investită de dumneavoastră în mine. Pentru asta vă mulțumesc!

Proiectul meu de a sprijini Romanul, județul Neamț și Moldova este în prezent unul național. Sunt un luptător, iar în cadrul acestui proiect pot sprijini comunitatea noastră mult mai bine și am capacitatea de a aduce în zonă mult mai multe beneficii din postura de parlamentar, Chestor al Camerei Deputaților, vicepreședinte la nivel național și membru in Biroul Executiv al PNL. Am reușit să fac vocea nemțenilor auzită în forurile menționate, mai puternic, mai clar. Datorită acestor lucruri și pentru că noi, toți cei ce formăm această comunitate merităm voci puternice la nivel național, nu pot reveni, cel puțin pentru moment, în funcția de primar al municipiului Roman. Consider că ar fi un act de lașitate să părăsesc aceste responsabilități și angajamentul făcut de a reașeza Romanul mai ferm pe harta României!

În egală măsură, nu puteam nici să mă joc cu încrederea romașcanilor și, după două luni de mandat, să renunț pentru a candida la un post în Parlamentul României. Înainte de a fi deputat, om politic, sunt un om responsabil și prețuiesc onoarea și demnitatea, mai mult decât orice.
Pentru a încheia orice ”dezbateri” – sunt membru al Partidului Național Liberal și voi susține cu toată încrederea candidatura domnului Mugur Cozmanciuc pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Neamț, precum și întreaga echipă a PNL, pentru că merită să câștige aceste alegeri și implicit încrederea dumneavoastră! Avem nevoie de bunăstare și respect! Se poate și la Neamț!

Totodată, vreau să menționez că, alături de colegii din echipa PNL Roman, regretăm profund ceea ce s-a întâmplat colegului nostru Lucian Micu, declarat incompatibil, fiind demis de Prefect și aflat în imposibilitatea de a candida pentru un nou mandat de primar.

În prezent, în interiorul organizației Roman a PNL sunt în analiză mai multe ipoteze de lucru și vă garantez că vom veni cu cea mai bună variantă de candidați, viabili, competenți, profesioniști, așa cum orașul nostru merită, atât pentru funcția de primar, cât și pentru funcțiile de consilieri locali, în respect față de comunitate, față de istoria Partidului Național Liberal și mai ales pentru a contura o administrație puternică pe toate palierele, în beneficiul direct al romașcanilor! Sunt convins că aceste soluții vor fi susținute și de către Lucian Micu, un om care înțelege conceptul de echipă, dar mai ales pentru faptul că orașul nostru merită o astfel de echipă ancorată în realitate și performantă! Da, ”echipă” este cuvântul cheie, echipă unită, echipă dinamică și care devine din ce în ce mai puternică, indiferent de provocările la care este supusă!

Am început în urmă cu 12 ani să reconstruim Romanul, nu a fost mereu ușor, nu toți au înțeles pașii și obstacolele pe care a trebui să le înfruntăm, dar am luptat mereu, uniți, pentru un Roman puternic!

Continuăm! Împreună!”

Articolul anterior

Furnicuțele albe de la PMP au ”descins” în Piața Centrală din Piatra-Neamț (foto-galerie)

Articolul următor

Haos în bazarul Primăriei de la Roznov! Zeci de amenzi au fost date de polițiști în week-end!

Un comentariu

  • Doar sa nu optati cumva pentru Achiriloaoie Leonard. Toata lumea spune Doamne fereste. Din primarie pana pe strada Fabricii. Atat va rugam, nu optati pentru acest individ ca veti pierde sigur.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular